Croitoraşul cel viteaz scoate neamţul din tine!

Opus maxima operis, de Roxana Calomfira Condeescu Mitică.

Linişte! Hueaaah-ptiu (clearing my throat) Mrhrm. Mrhm. Bă, voi ăia din rîndu’ 8, luaţi-vă mîinile unul de pe altul că vin la voi şi le tai! Aşa. Linişte!  Maestro…

Despotul de apă dulce ce pe ţărm a eşuat

Vrea acum să ne impună un guvern calificat

Peticeşte de îndată orişiunde s-ar putea

Cu un sas şi-un neica nimeni încropeşte o peltea.

Ah, Valahie prea tristă, ce erai şi ce-ai ajuns!

Căci eroii tăi olimpici nu mai au decât de plâns

În condiţii odioase, dar trofee căcălău,

Cu lehamite vicioasă îţi reneagă dorul tău.

Din dramatică voinţă şi un rest nedigerat

Poate se va naşte iarăşi un popor înmiresmat!

Ca s-ajung acum la stele urc pe umerii lui Boc…

Pe Vadim nu daţi ştampilă: omul o cam ia din loc!

Herta ne-a făcut onoare, dar noi Hertei ce i-am dat?

Un noian de ignoranţă şi cu topping de…. rimat.

Voi culege crizanteme* să le pun într-o cunună

‘N loc de spice şi furnale pentru o lume mai bună.

Ce? Nu erai pentru contra? Condeero, ce-ţi veni!

Apăi, doar e poezie, pot să scriu orice, copii!

Aşa… unde rămăsesem, să nu fie echivoc:

Poate orice să se întîmple, bine c-am scăpat de Boc!

Încheiem apoteotic cu o notă la mişto:

E la modă să-ţi adaugi un slogan la indigo!

 

*licenţă prozaică (prozaică de la prozac) “Crizantem” îl alint pe Crin A.

 

Bun îi vinul ghiurghiuliu…

oenolog at work

 Tatăl Condeierei a făcut must! Poftiţi de-de-gustaţi!

Cât ai zice peşte

Van Gogh – The Brothel

Natură statică cu felinar roşu:

Tinca şi Nuţa pe o canapea cu catifeaua mov străpunsă pe alocuri de arcuri ieşite, urmăresc la un televizor vechi, negru cu auriu, marca Goldstar (că Madam Olga a răpuns răspicat “NU” la ideea unui LCD LG, cu toate că ele aduseseră în discuţie aportul unei anumite industrii din cinematografie în meseria lor) telenovela lor favorită, Aniela.  Motto: “Mână, birjar, şi du-mă-n noapte, cât mai departe, oriunde-ai vrea… Un birjar e ce ne-ar trebui pe seceta asta, fetelor!“  Nuţa aşteaptă un cadru cu Mihai Petre, iar Tinca visează în taină să devină ca personajul Ioanei Ginghină, un monument al rafinamentului şi misterului curtezanesc. Tinca oftează. Tinca ştie originea numelui ei, şi anume o poezie interesantă de maestrul boabei şi fărâmei, Tudor Arghezi.

“Ai auzit făi că cică ne bagă în legalitate Băselu?”

“Apăi, mare brînză! Până acum plăteam dări poliţailor, iar acum plătim dări lu Nea’ Statu Dă Drept! Sanchi. Nişte escroci, unii şi alţii. Barem noi muncim cinstit.”

Prin faţa lor trece o colegă de breaslă, intr-un capot turcoaz cu flori de hibiscus rozacee, cu papuci cu puf ciclam în picioare. Lumina vagă de culoare cărămizie aruncă reflexe pe părul ei proaspăt vopsit. Tinca şi Nuţa o urăsc, pentru că ea era singura în stare să o sfideze pe Madam Olga, fiind cea mai bine cotată. Pe ea o cheamă Brînduşa dar fetele îi zic Maria Ioana pentru că  şi-a extins afacerile în domeniul comerţului cu iluzii lichide, solide şi pudrate de la periferia marelui oraş, trăind într-un lux deşăntat de-ţi venea să crăpi.

“Ia uitaţi!”  urlă ea, comutând cu telecomanda pe postul de ştiri.  “Sunt ruinatăăăăă! Al dreacului cârmaci vânzător de blugi turceşti, vrea să mă scoată din biznis!!! Lumea nu va mai cumpăra niciodată de la mine! Va trebui să umblu după acte, hărtii, plus se va ieftini marfa! Ce mă fac, trăi-ţi-ar familia?”

Madam Olga intră în salonaş, matriarhală şi imperială ca de obicei. “Vedeţi-vă mă de treabă că ăsta ar fi în stare să facă orice doar ca să primească voturi, acum, pe ultima sută de metri. Iaca, o campanie nouă, în loc de să-trăiţi-bine: România, bairam ca la Amsterdam!”

Reveria acelor femei amărâte este o natură staticâ cu felinar roşu şi cu muuuulte, muuuulte frunze verzi.

“Iar după ce va fi ales, se va face că plouă exact cum a făcut fi-sa şi va fi totul exact ca înainte. Cât ai zice… mine.”

Mândrie şi prejudecată Băsească

 

 “Mândru că eşti român? Răspundeee! Cum, măi găozarule, să nu fii tu gonflat în piept de o mândrie nemaipomenită că te-ai născut pe acest chicer de plai binecuvântat, cu munţi falnici, brazi şi sgomot de bucium, cu Maria Tănase şî Vicoveanca în mp3 player (care player tot de la cuvântul plai e derivat), unde s-au născut Enescu, Gheorghe Zamfir, Emil Cioran, Petre Ţuţea… Băi ţigan împuţit ce eşti, nu ţi-ar fi ruşine obrazului!?! Fii mândru că eşti român!”

“Da, domnule preşedinte, pot şi eu să articulez un fragmenţel de opinie? Mulţumesc.

1.Dumneavoastră ne-aţî dat în ăştia cinci preafericiţî ani VREUN MOTIV să ne simţîm astfel?

2. Mândria, precum au afirmat domnii Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc şî Mircea Badea, n-are nici în clin nici în mînecă de-a face cu naţionalitatea, care este rodul unui joc al hazardului. A, dacă eşti imigrant vietnamez şi te-ai luptat să obţii cetăţenia românească, atunci da, fii mândru de românătatea din tine, în sfârşit, după lupte seculare birocratice.

3. A fi român e ceea ce facem noi din asta. E un şevalet neutru pe care suntem datori să desenăm identitatea noastră fiinţială, care se traduce prin PATRIE. Aşadar, fericirea vine din faptul că împărţîm aceste teritoriu cu valorile ce ne-au întregit sistemul de coordonate, însă… dezgustul nostru este legitim.

Tot ceea ce putem să facem, în condiţiile în care nişte oameni îşi bat joc de ţară, este să menţinem starea de revoltă, dar se pare că ne-a fost refuzată scîrba, nu mai avem nici măcar luxul scîrbei.”

Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.

Octavian Paler